La vacă, ugerul este împărţit în 2 jumătăţi şi 4 sferturi, terminate cu câte un sfârc sau mamelon.
În structura sa intră două categorii de ţesuturi: unul glandular, bine vascularizat şi altul conjunctiv – adipos cu rol de susţinere.
Ţesutul glandular se compune din numeroase alveole (acini) glandulare, care constituie unităţile secretoare de bază.
Laptele secretat de ele este colectat de o reţea de canalicule şi canale galactofore, care confluează într-o cavitate situată la baza sfertului, numită „cisterna laptelui” sau „sinus galactofor”.
De aici, laptele ajunge la exterior prin canalul mamelonar, al cărui orificiu terminal este ţinut închis de către un muşchi „sfincter”.
Acesta se deschide numai sub acţiunea forţelor exercitate prin supt sau prin muls.
Activitatea de funcţionare a glandei mamare include două procese fiziologice principale: secreţia laptelui şi ejecţia (eliminarea) laptelui din uger.
Secreţia laptelui începe cu puţin timp înainte de fătare sau imediat după fătare şi este declanşată de acţiunea hormonului numit „prolactină”, eliberat de lobul anterior al glandei hipofize.
Sinteza laptelui şi a componentelor sale are loc la nivelul alveolelor glandulare, care preiau şi metabolizează substanţele nutritive digerate şi vehiculate de circuitul sangvin.
Se apreciază că pentru formarea unui litru de lapte, circulă prin glanda mamară 200-400 l de sânge.
Procesul de sinteză a laptelui este continuu şi are ritm relativ constant, timp de 10-12 ore după muls.
Ejecţia laptelui cuprinde două faze: una pasivă şi una activă .
În faza pasivă, laptele sintetizat de pereţii alveolelor glandulare, trece – printr-un proces de osmoză – în lumenul acestora.
De aici este preluat de canaliculele şi canalele galactofore şi condus în cisterna laptelui.
În faza activă, laptele este scos din sistemul galactofor prin supt şi muls manual sau mecanic.
Ca urmare a excitaţiilor produse de supt sau muls, se produce un influx nervos care este transmis, prin măduva spinării şi creier, la lobul anterior al hipofizei.
Acesta lansează în circuitul sangvin ocitocina, hormon ce produce contractarea celulelor mioepiteliale din pereţii alveolelor glandulare şi canalelor galactofore, forţând laptele să ajungă în sinusul galactofor.
Prin umplerea acestuia, creşte presiunea internă a ugerului, care împreună cu mişcările de supt sau muls, înving forţa de închidere a sfincterului mamelonar şi are loc reflexul de cedare sau ţâşnire a laptelui din sfârc. Întrucât ocitocina este prezentă în fluxul sangvin maxim 10 minute, se recomandă ca mulsul să se execute cât mai rapid.