Consumul de hrana la vaci

Păşunatul şi ritmul circadian

Bovinele sunt animale gregare şi preferă să se hrănească împreună.

Ritmul circadian la păşunat este în mod tipic unul ciclic, cu 4-5 reprize zilnice de păşunat, întrerupte de odihnă şi rumegat.

Consumul de hrană are loc pe parcursul a două perioade lungi, de păşunat intensiv, una în preajma răsăritului şi alta la apus.

Vacile pasc iarbă 5-9 ore pe zi, timp în care străbat 3-5 kilometri dacă pajiştea este de bună calitate.

Mulsul vacilor de lapte este integrat în ritmul circadian.

Dacă mulsul de dimineaţă se efectuează înainte de răsărit, prima repriză de păşunat începe imediat după muls.

Dacă mulsul se efectuează dimineaţa târziu, păşunatul începe după ce sunt scoase la păşunat.

Cealaltă repriză mare de păşunat are loc întotdeauna după mulsul de seară.

Consumul furajer în sistemele de adăpost

În condiţii de stabulaţie, atunci când se hrăneşte, vaca ţine membrele anterioare apropiate fără a-şi coborî partea anterioară.

De aceea, vacile au probleme în a ajunge la hrana administrată la nivelul solului.

Mai multe studii au demonstrat că atunci când aleea de furajare este la un nivel prea jos, frecvenţa de accidentare creşte.

Prin urmare, este indicat ca nivelul dispozitivului de furajare să fie deasupra membrelor anterioare.

La vacile de lapte, distanţa accesibilă este de maxim 0,6 metri de la marginea din spate a ieslei, deoarece animalul nu poate ajunge mai departe.

Ritmul de consum al furajelor depinde de orele de furajare pe durata unei zile.

Atunci când hrănirea se face de două ori pe zi – dimineaţa şi după-amiaza târziu – consumul de furaje are loc în aceste intervale.

În cazul în care vacile sunt întreţinute în condiţii de stabulaţie, timpul de consum al furajelor scade (4 – 6 ore/zi) şi numărul de reprize de furajare creşte (6 -12 reprize/zi).

Furajarea restrictivă

Atunci când o cantitate limitată de furaje este împrăştiată pe o alee de furajare comună, cea mai mare parte a raţiei este consumată rapid.

De aceea, pentru asigurarea unui consum uniform existenţa unui spaţiu suficient este foarte importantă.

O lipsă a locurilor de furajare (mai puţin de un loc pe cap de animal) creează riscul ca vacile de rang inferior – precum cele primipare, bătrâne sau cele cu deficienţe de mers – să fie alungate de lângă aleea de furajare.

Din acest motiv, timpul total de furajare la vacile de rang inferior este mai mic decât la animalele din restul grupului.

În situaţia în care o parte considerabilă din raţie se administrează restrictiv, chiar dacă există un loc de furajare pe cap de vacă, este de aşteptat să se înregistreze o creştere şi o producţie de lapte neuniforme.

Orice metodă de împărţire a aleii de furajare (prin partiţii de furajare) protejează animalele în timp ce consumă furajele şi reduce variaţiile individuale în consumul furajer.

Furajarea la discreţie (ad libitum )

Prin aplicarea furajării la discreţie în sistemele cu stabulaţie liberă, cu acces la furaje în cea mai mare parte zilei, numărul de animale pe loc de furajare (0,25- 0,35 metri front de furajare per capita) poate fi crescut la 2-3 capete.

În acest caz, timpul de consum al furajelor scade, dar nu şi cantitatea ingerată.

Cu toate acestea, o serie de cercetări au arătat că situaţia de competiţie creată prin densitatea mare pe loc de furajare este stresantă pentru animalele cu o poziţie ierarhică inferioară.

Rumegatul

Rumegatul are loc la scurt timp  1/4-1 oră – după păşunat sau după furajare.

De obicei, vacile rumegă timp de 5-8 ore pe zi, în circa 15-20 de reprize cu durată variabilă.

Cea mai mare parte a rumegatului se produce atunci când vacile stau culcate (70 – 80%).

Durata perioadei de rumegare depinde foarte mult de compoziţia furajului.

În cazul în care animalele sunt perturbate, scade durata rumegării şi, implicit, consumul furajer.